Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

copil-la-scoala

Înscrierile în clasa pregătitoare din 2013 se vor face într-o singură etapă, în martie, şi nu în patru, cum au fost în acest an, iar consiliile de administraţie ale şcolilor vor stabili criterii de primire a copiilor din alte sectoare, spune secretarul de stat Stelian Fedorca.

"Cred că este foarte important să rezolvăm din timp mai multe situaţii care în acest an şcolar au bulversat sistemul de învăţământ. O primă problemă vizează înscrierile în clasa pregătitoare. Vom reveni la situaţia din 2011, când a existat o singură sesiune de înscrieri în ciclul primar. Aşadar, pentru anul şcolar 2013-2014, înscrierile vor avea loc în luna martie, într-o singură etapă, iar consiliile de administraţie vor analiza cererile din partea părinţilor care vin din alte zone decât cele adicente unităţii de învăţământ", a declarat vineri, Stelian Fedorca, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Anul şcolar 2013-2014 va fi, astfel, primul cu înscrieri doar în clasa pregătitoare.

Pentru 2012-2013, au fost şi înscrieri în clasa I, şi în cea pregătitoare, odată cu includerea acesteia din urmă în ciclul primar. Potrivit secretarului de stat, înscrierile copiilor care nu aparţin de şcoala unde vor să înveţe vor fi făcute cu acordul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ.

"Înscrierea acestor copii nu este la dispoziţia directorului, ci va fi avizată de către consiliul de administraţie al şcolii", a explicat Fedorca. Secretarul de stat a mai spus că înscrierea va fi făcută în baza unor criterii generale, prioritate urmând să aibă cei care locuiesc în apropierea şcolii şi care au fraţi în unitatea de învăţământ. Apoi, vor fi criterii specifice stabilite de consiliul de administraţie al şcolii.

Totodată, subliniază Fedorca, ceea ce este foarte clar este păstrarea clasei pregătitoare în învăţământul obligatoriu. În privinţa clădirilor în care va funcţiona aceasta, respectiv în şcoală sau în grădiniţă, decizia va aparţine consiliului de administraţie al şcolii şi a autorităţii locale, a precizat Stelian Fedorca.

"Locaţia va fi decisă de către autoritatea locală şi şcoală. Dacă şcoala are spaţiu suficient, clasa pregătitoare va rămâne în această unitate. Dacă nu are, ea va funcţiona, la fel ca în acest an, într-un spaţiu al grădiniţei celei mai apropiate", a explicat Fedorca.

Înscrierile pentru anul şcolar 2012-2013, care au avut loc în patru etape, au provocat, în primăvară, nemulţumiri din partea multor părinţi care doreau să-şi înscrie copii la altă şcoală decât cea din apropierea domiciliului. Unii părinţi au ales să-şi schimbe domiciliul, pentru a-şi creşte şansele de a înscrie copilul la şcoala dorită.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

copil-la-scoala
DorohoiNews.ro, 25-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro